Am vorbit cu prietena mea pe mess si mi-a spus ca a facut Tarta Tatin. Asa ca mi s-a facut pofta teribila. E cea mai buna tarta ever si are o poveste foarte draguta.
Surorile Tatin lucrau intr-un mic hotel. Una din ele si anume Stephanie Tatin se ocupa de bucataria hotelului, o foarte buna bucatareasa de altfel. Intr-o zi foarte aglomerata a inceput sa prepare ca desert o placinta traditionala de mere. Toate bune si frumoase pana cand, dupa ce a pus merele la cuptor si-a dat seama ca a uitat sa puna aluatul. Asa ca ce mai putea face decat ca l-a pus deasupra merelor. Cand a scos placinta din forma, pentru ca nu mai avea timp sa faca o alta placinta si clientii asteptau desertul a servit placinta rasturnata. Si asa s-a nascut renumita si delicioasa tarta. II mai spune si tarta rasturnata. Cred ca iese la fel de delicioasa si cu pere, inca nu ma incercat, dar reteta traditionala cu mere este o minunatie.
Cum am pregatit aceasta delicoasa tarta:
Am amestecat 100 gr de margarina rece (din frigider) (ea se face cu unt, dar fiind in post am inlocuit cu margarina) cu 200 grame de faina si un praf de sare. Dupa ce a inceput sa se formeze un aluat am adaugat o lingura de smantana vegetala (si aici la fel ca la unt, in reteta originala se foloseste smantana animala) si am framanat bine pana s-a format o coca :).
L-am pus la frigider intr-o folie alimentara de plastic si am plecat la Carrefour sa cumpar mere si zahar brun.
Am luat 4 mere Cortland, stiu ca sunt bune (gustoase) coapte.
Am pus 2 linguri de margarina la topit (si aici la fel, se pune unt, iese mult mai gustos dar si cu margarina este bun) si 4 linguri de zahar brun.
Am curatat merele de coaja, le-am taiat in 4 si le-am curatat de seminte. Dupa ce s-a topit zaharul am adaugat bucatile de mar in oala si le-am lasat la caramelizat.
Dupa ce s-au caramelizat merele am avut grija sa intorc bucatile de mar cu partea unde a fost miezul in sus, am scos aluatul din frigider l-am intins cu sucitorul si am format o foaie de dimensiunea oalei in care am caramelizat merele (pentru ca spre rusinea mea nu am forma mare de tarta :( ) si am pus foaia deasupra merelor. Am presat aluatul cu degetele, usor, in asa fel incat sa se muleze peste mere si l-am gaurit cu furculita ca sa nu se deformeze la copt.
Am incins cuptorul si am lasat la copt la 150 grade aproximativ 40 de minute. Dupa ce s-a copt, am scos oala din cuptor si am lasat-o 15 minute sa se racoreasca, apoi am rasturnat tarta pe un platou.
TADAM :)
O data pe saptamana ne permitem asa bunatati ;) suntem la cura, nu de alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu