o reteta pe care o mancam la Head in sediul din Splai dar si mai des in sediul din Floreasca.
Se face relativ repede si este foarte gustoasa. Se poate face in diferite feluri, imaginatie sa ai... eu de obicei le fac cu ce am in frigider.
Am luat o vanata pe care am taiato in doua, am crestat miezul si am presarat sare si ulei de masline si am pus jumatatile in microunde unde am lasato 10 minute.
In acest timp am feliat o rosie mare, un carnat chorizo si o jumatate de rotita mica de cascaval
Dupa ce s-au scurs cele 10 minute, am adaugat peste jumatatile de vinete feliile de chorizo si am pus din nou la microunde 3 minute
apoi au urmat rosiile si iar 3 minute la microunde
si la sfarsit feliile de cascaval, insa de data asta le-am mai lasat un minut
Un gust divin. E drept ca nu sunt tocmai dietetice, dar mancam cu masura :))
Sa ne fie de bine
duminică, 29 mai 2011
sâmbătă, 28 mai 2011
Chec cu iaurt, migdale si cacao
Este reteta pe care saptamana trecuta nu am mai apucat sa o fotografiez. Numai ca de data asta am folosit zahar brun si faina integrala.
Deci, primul lucru pe care l-am facut a fost sa aprind gazul in cuptor ca sa aiba timp sa se incinga bine, apoi am razuit coaja unei lamai peste care am adaugat albusurile de la 3 "oo" si un praf de sare.
Apoi am batut albusurile de ou spuma si am adaugat 2 masuri (masura de care vorbesc este un pahar mic de iaurt) de zahar.
dupa ce zaharul s-a topit am adaugat un zahar vanilat si galbenusurile de ou, urmate de un iaurt (pahar mic) o masura cu ulei, 50 gr migdale rasnite si 3 masuri de faina care a fost amestecata inainte cu un praf de copt.
Apoi am uns o forma cu unt si am presarat migdale taiate si stafide pe fundul formei
am turnat o jumatate din compozitia de chec peste care am adaugat migdale tocate si stafide
iar in a doua jumatate de compozitie am adaugat 2 linguri de cacao si am amestecat bine
apoi am turnat compozitia ce cacao peste compozitia alba
Cu o lingura am amestecat usor in compozitii ca sa se amestece frumos straturile si am dat-o la cuptor
unde am lasato 40 de minute la 160 de grade. Dupa jumatate de ora am inceput sa o verific cu proba paiului.
Asa arata cand am scoso din cuptor
i-am adaugat pe deasupra un praf de zahar vanilat si ceva zahar pudra.
este bunutz :)) zau :p

si asa cand am scoso din tava
este bunutz :)) zau :p
Conopida gratinata
imi era de mult gandul la ea, insa fiica mea nu prea aprecia conopida. Asa ca a durat o perioada de adaptare cu conopida, munca de lamurire si convingere de calitatile ei si apoi am trecut la atac. Adica joi mai exact.
Am luat o conopida medie de la piata, pe care am spalato bine, am cules buchetelele si le-am pus la fiert in aburi.
Dupa ce s-au inmuiat, am pus pe fundul unui vas de ceramica condimente (sare, piper, chilli, oregano)
Am, asezat buchetelele de conopida, le-am dat si am presarat si peste ele condimente
Am razuit branza cas si cascaval pe deasupra
Apoi intr-un castron am amestecat bine un ou cu 200 ml de smantana si condimente
Am turnat compozitia cu grija pe deasupra in asa fel incat sa cuprinda toate buchetelele de conopida
Si gata. Mai trebuie coapta :)). Asa ca am bagato la cuptor unde am tinuto 20 de minute la 180 grade.
i-a placut Sarei, mult. Asa de mult ca a mai cerut o portie :)) Sarumana pentru masa c-a fost buna si gustoasa si bucatareasa FRUMOASA :))

joi, 26 mai 2011
Socata
pentru prima oara in viata am facut. Vanez socul de cand am vazut ca a inflorit in copaci si, de abia ieri am gasit sa cumpar de la o tanti care vindea florile pe marginea drumului. Sunt plimbate, ca atunci cand le-am gasit ma indreptam spre cabinet si nu am mai avut timp sa le duc acasa, asa ca le-am carat la cabinet si apoi le-am adus inapoi in drumul taberei :))
Am ajuns acasa si, evident ca nu am avut rabdare sa fac altceva inainte. Am pregatit 2 borcane de 4 litri si jumatate in care am adaugat in fiecare borcan cate 10 flori de soc, cate 2 lamai taiate cuburi mai mari, cate 15 linguri de zahar si cate 2 bucatele mici de drojdie. Am amestecat bine si le-am pus pe balcon. Acum arata asa
Are deja culoare si gust. A inceput sa fiarba si cam de 4 - 5 ori pe zi amestec in el ca sa nu se baloseasca :((, yac... Dupa trei zile de amestecat in el este numai bun de baut. Restul florilor( pentru am luat ca innecata :))) le-am pus la uscat, sa facem ceai la iarna.
O sa completez cu o poza cu produsul final :)), abia astept sa beau bunatatea de suc facut de manutele mele...
Iata si produsul final, care in final este vin :)))))).
Ma cam ia de cap de la el. S-a cam inasprint. Hm... Noroc ca Sarei nu ii place, ca o gaseam pe aici cantand la petunii... Data viitoare il voi lasa doar 2 zile la fiert si il voi opri din fiert imbuteliind sucul in peturi si pastrand-ul in frigider

Mic dejun in 5 minute
si anume, ciuperci umplute.
e adevarat... facute la microunde. Adica fara prea multe calitati ... dar bune si rapide
am luat doua ciuperci mari, le-am curatat, le-am tocat cozile, am tocat cotlet crud afumat. Am asestecat tocaturile cu piper si am umplut cipupercile.
le-am pus in microunde 3 minute. dupa ce s-a scurs timpul am adaudat pe deasupra doua felii de branza feliata hochland
si am mai lasat 30 de secunde in microunde la topit.
Rapid, gustos, chiar delicios. Un mic dejun consistent pentru diminetile in care sunt grabita.
mmmmmmmmmmmm

duminică, 22 mai 2011
Canelloni cu carne si ciuperci
Pentru sambata la pranz, am pregatit Canelloni cu carne, o reteta inventata de mine. Iata cum mi-a trecut mie prin cap sa le pregatesc.
Am tocat o ceapa si un ardei iute marunt si le-am pus la calit in ulei de usturoi.
In timp ce se calea frumos ceapa am tocat doua ciuperci maricele
pe care le-am pus la calit peste ceapa si ardei
dupa ce s-au inmuiat ciupercile am adaugat in tigaie carnea pe care am condimentato cu o seara in urma cu sare, piper, usturoi, cimbru, boia iute
am lasat totul la calit aproximativ 10 minute si aproape de final am adaugat 100 ml de smantana vegetala
am amestecat bine si am stins focul. La sfarsit am ras deasupra ementaler, am amestecat din nou si am lasat compozitia sa se raceasca.
In timp ce compozitia se racea am pregatit sosul. Nu am mai calit ceapa ca aveam deja in umplututa. Am tocat marunt cateva rosii cherry in ulei de usturoi
si dupa ce s-au calit bine am adaugat o conserva de rosii in bulion si supa de porc (saptamana trecuta am pregatit rasol si zeama am pastrato la frigider pentru o ocazie ca asta).
La sfarsit am condimentat cu sare, piper si busuioc uscat.
Apoi am umplut canelloni cu compozitia din carne si ciuperci
Am turnat sosul deasupra si am bagat la cuptor dupa ce am acoperit vasul cu folie de aluminiu timp de jumatate de ora.
Mie mi s-au parut delicioase si mi-a confirmat asta si Sara, dar si vecinele noastre care au fost invitate la masa.
La final am servit un chec delicios de casa, dar l-am facut in viteza si nu am mai apucat sa il fotografiez.
Sa ne fie de bine!!!

vineri, 20 mai 2011
Fursecuri traditionale grecesti cu migdale
le-am mancat prima data cand a venit Mircea dintr-un concediu din Grecia, cu multi ani in urma. Apoi le-am mancat cand am fost in Grecia. Si ma tot intrebam oare cum sunt facute si... cand le voi putea face si eu. Si cum vorba "ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se implineasca" la mine e valabila, intr-o buna zi zappand prin canalele tv, dorinta mi se implini ... O tanti grecoaica de origine, arata cum se fac traditionalele fursecuri cu migdale. Evident, am luat carnetelul de retete si am notat ...
Intre mine si implinirea dorintei mele nu mai statea decat apa de trandafiri, pe care am gasit-o printr-o intamplare la auchan.
Ieri aveam tot ce imi trebuia si, nerabdatoare ... am pornit la lucru.
Mai intai am facut umplutura: am amestecat migdale crude presate in mojar cu 2 lingurite de zahar de malt si 1 lingurita de praf de scortisoara (in reteta originala se pune zahar alb, dar eu vroiam sa nu ma simt prea vinovata ca din nou fac dulciuri asa ca am improvizat cu un ingredient natural, nemodificat...)
Apoi am batut bine doua oua si separat am amestecat bine un pachet de unt moale cu o jumatate de pahar de zahar brun (reteta e cu zahar alb), pana s-a topit zaharul. Am adaugat si ouale, un praf de sare, am continuat sa amestec pana s-a omogenizat bine, apoi am adaugat zahar vanilat si treptat 3 pahare de faina de alac (reteta originala este cu faina alba).
Am framantat bine pana cand aluatul s-a desprins de pe vas.
Am incins cuptorul, am tapetat doua tavi cu folie de aluminiu si am inceput sa dau forma fursecurilor.
Cu varful degetelor am luat aluat si am facut o sfera
Pe care am presato bine cu podul palemlor
Am adaugat o jumatate de lingurita de umplutura pe centru (migdale cu zahar si scortisoara)
Si am presat marginile asa incat sa se inchida bine, cu atentie, ca sa iasa forma lunguiata si frumoasa.
Le-am pus in tava, si dupa ce am umplut tava cu fursecuri, le-am bagat in cuptor.
Le-am tinut aproximativ 40 de minute la 160 de grade.
Dar asta nu este tot, pentru ca, cu reteta asta este nevoie sa ai rabdare... adicatelea, dupa ce frusecurile se coc, se ung cu apa de trandafir si se lasa peste noapte sa absoarba apa de trandafiri.
Asa ca ... cu parere de rau ca mai am de asteptat o noapte pana sa degust grozavia, m-am apucat sa le pensulez cu apa de trandafiri
Le-am pus intr-un castron in asa fel incat sa nu se lipeasca unul de altul.
Am acoperit castronul cu folie alimentara si am asteptat cuminte pana dimineata :)) evident DORMIND :p
Dimineata primul lucru pe care l-am facut dupa ce m-am dat jos din pat a fost sa tavalesc fursecurile prin zahar praf (am rasnit zahar brun, dar reteta este cu zahar praf alb) si evident am gustat... vreo trei fursecuri :))).
mmmmmmmmmmm, delicioase
Data viitoare le voi face cu faina si zahar alb ca sa simt gustul acela... insa pana atunci va trebui sa mai slabesc si eu si Sara :)))
Abonați-vă la:
Postări (Atom)